Am sa iti spun ceva... (poveste reala)

O vad venind, un prieten ma intreaba de ce arat asa aiurea, nu l bag in seama. Adevaru ca ma pierdeam mai mult cu fiecere pas pe care il facea spre mine. Ma gandeam sa renunt, dar o parte din mine vroaia asa tare sa fiu liber. Gata cu minciuna, cu gandurile indosite in fundul minti, cu ura de mine. De asta vroiam sa scap de ura pe care mi-o purtam. Desi ma durea gandul ca de azi inainte ea ma va uri, era mai bine asa. Vroiam sa fiu liber, ma sufoca cu declaratiile, cu mangaierile si saruturile ei. Ma tinea captiv undeva unde simtirile mele ereau cel putin moarte. Vroiam sa traiesc. Nimic nu mai conta.

Ajunsa langa mine, nu dureaza o secunda si-mi sare in brate. Stau neclintit. Ea ma saruta, eu nu. Ii spun simplu “trebuie sa vorbim’’. Se vedea pe fata ei cat de speriata era. Nu i-am vorbit niciodata asa grav, asa hotarat. Mergem pe o banca, ne asezam, se uita la mine. Nu zice nimic, asteapta. Ochii ei parca imi cereau sa nu o ranesc. Imi plangea sufletul cand ma gandeam ca ea ma va uri. Ma gandeam ca cerul si soarele nu vor mai fi la fel. Simteam cum intru in o umbra rece care ma inghite nemiloasa.

”Imi spui?” ma intreaba si se uita la mine cu ochi ei calzi cu zambetul ei dulce.

“Sunt gay!” ii raspund, si ochi mi se umplu de lacrimi. Nu am simtit niciodata atata durere, dar nici atata impacare. Insfarsit simteam ca fac ce trebuia. Ca nu o mai las sa-si faca vise care nu se vor implini niciodata. Ca macar ea e libera de mine.

“ Nu mi-as fi dat seama “mi-a raspuns. Si se ridica. Se indeparteaza. Credeam ca nu ma mai baga in seama ca am impietrit inima ei buna, ca am ranito irevocabil.

“Am sa te sun “ si zambeste cu ochii in lacrimi.

Cerul si soarele au ramas la fel si ea ma iubeste, numai ca putin diferit.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Acesta este un caz unul la mie...nu toata lumea reationeaza la fel.